Capitolul I

         Nu îmi place slujba mea,dar până la urma trebuie să îmi câştig existenţa din ceva.Sunt secretară.Cu siguranţă nu asta a fost visul meu in copilărie,dar aveam un şef simpatic care mă respectă şi nişte colegi absolut neinteresaţi de existenţa mea,lucru care imi convine de minune,pentru că nu sunt o fire foarte sociabilă.Uneori şeful meu îmi dă niste însărcinări care lui nu îi convin şi pe care nu le poate pasa celorlalţi mai avansaţi şi mai pregătiţi decât mine.Lucrez intr-o firmă de publicitate foarte serioasă şi foarte cunoscută din Shreveport,Louisiana.

            Numele meu este Aldis White şi am douăzeci şi patru de ani. Aş vrea să mă prezint enumerând lucruri extraordinare despre mine şi pe care le-am făcut,dar din nefericire nu cred că ies cu nimic din tipare. M-am născut şi am crescut într-o familie în care nu mi-am găsit niciodată locul.Mama a lucrat ca vânzătoare la o băcănie, iar tatăl meu a lucrat în construcţii în diverse locuri,la diverse firme. Nu ştiu prea multe despre părinţii mei.Am fost mereu nişte străini care locuiau în aceeaşi casă. Nu pot spune că nu au avut grijă de mine.Nu au fost cele mai bune modele pe care le puteam avea,pur şi simplu aşa au stat lucrurile.Mama bea uneori cam mult şi  lipsea de acasă,iar tatăl meu era un împătimit al jocurilor de noroc.Toţi trei aveam vieţi separate.M-au hrănit,m-au imbrăcat…am avut la dispoziţie toate condiţiile de care dispune un copil din clasa de jos a societăţii.Apropierea,dragostea sunt lucrurile care mi-au lipsit. Nu pot să reproşez altceva celor doi oameni care mi-au dat viaţă şi care în urmă cu patru ani au murit intr-un accident de maşină pe strada Thatcher.

            Cand ei au murit eu munceam deja de doi ani,de la terminarea liceului,asa că nu mi-a fost greu să mă descurc singură.Am plecat din apartamentul închiriat,de trei camere,al părinţilor mei şi mi-am găsit unul mai micuţ într-un cartier mai puţin decent,dar mult mai ieftin.Nu imi puteam permite luxuri prea mari cu salariul meu.Nu era mult dar era al meu si îmi plăcea.Camerele deşi micuţe îmi erau suficiente.De la intrare începea un hol lung cu două uşi pe dreapta şi două pe stânga.Pe partea dreaptă aveam baia şi sufrageria,în această ordine şi pe partea stângă a draguţului meu apartament erau bucătăria şi dormitorul meu.Cred că sunteţi de acord cu mine când spun ca este suficient spaţiu pentru o persoană singură şi peştisorul ei auriu,Timmy.Nu aveam suficient de mult timp liber şi nici bani ca să îmi permit o pisicuţă sau chiar un căţel.Dar Timmy era perfect,nu mânca mult , nu făcea gălăgie sau mizerie şi mă aştepta mereu când veneam acasă , în micul său bol pe care il amenajasem cu mult drag.

            Aveam puţini prieteni.Pot să spun că sunt retrasă sau timidă,dar adevărul e că niciodată nu mi-au plăcut prea mult oamenii.Ştiu,ştiu cum sună,dar m-am hotărât sa fiu sinceră măcar cu mine şi să-mi recunosc sentimentele faţă de propria-mi specie. Dar cu siguranţă existau doi oameni pe care îi plăceam şi îi iubeam şi care îmi erau prieteni.Pe Johnny şi Vivian Morgan i-am cunoscut acum trei ani când au apelat la serviciile şefului meu.Şi-au făcut o reclamă pentru libraria lor. Ne-am intâlnit la birou de câteva ori,mai apoi şeful meu m-a trimis de câteva ori la ei acasă pentru nişte semnaturi şi la o cafea s-a înfiripat o prietenie frumoasă. La început mă simţeam ciudat în preajma lor,ei fiind un cuplu.Dar după ce i-am cunoscut mai bine mi-am dat seama că sunt între ei prieteni foarte buni şi mi-a venit foarte uşor să mă simt relaxată si firească în jurul lor.Suntem pe aceeaşi lungime de undă,avem păreri şi principii aseamănătoare în mare parte din situaţii.Chiar şi atunci când părerile noastre diferă,reuşim să ne respectăm viziunile unii celorlalţi.Sunt oameni buni şi îi plac foarte mult,iar ei par să mă tolereze.

            .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .          

            Acum 10 ani,pe toate posturile de televiuzine din lume,vampirii şi-au făcut cunoscută existenţa. În unele ţări au fost acceptaţi mai uşor ,în altele mai greu,ba chiar unele ţări au interzis traiul vampirilor pe teriitoriile lor.Sunt oameni care le susţin cauza celor nevii ,sunt oameni care pur si simplu refuză să creadă în existenţa lor şi nu vor să aibă de-a face cu ei şi apoi, mai sunt extremiştii. Pe aceştia din urmă nu i-aş putea înţelege nici măcar dacă viaţa mea ar depinde de asta. Realizez că vampirii sunt prădători şi că până la inventarea sângelui sintetic,aceştia au băut şi au omorât fiinţe umane.Dar asta e natura lor. Majoritatea oamenilor ar face orice ca să supravieţuiască,ar omorâ,ar viola,ar distruge tot ce îi înconjoară ca să-şi salveze propria viaţă. Eu personal consider că ar trebui să avem drepturi egale. Legea e foarte strictă în ceea ce priveşte hrănirea lor din oameni.Atâta timp cât donatorul o face de bună voie şi nu este constrâns în nici un fel,schimbul de sânge este absolut legal. Dar din câte am înteles sângele sintetic este mai mult decât suficient ca vampirii să se menţină puternici şi sănătoşi.Dacă se poate spune despre un vampir că este sănătos atâta timp cât nu se poate îmbolnâvii şi este deja mort. Acesta e un subiect pe care se poate dezbate,probabil,foarte mult timp şi mai mult ca sigur fară să ducă într-un punct deciziv.

            Am cunoscut câtiva vampiri.Uneori îi întâlneşti în cafenele,în baruri,la cinema sau chiar poti sa treci pe lângă în drum spre staţia de autobuz.Unii sunt mai greu de recunoscut putând trece foarte uşor drept oameni,alţii pot fi chiar înspăimântători. Au avut 10 ani la disoziţie să se facă cât mai plăcuţi oamenilor.

.           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .          

            Vinerea mereu mă trezesc cu o ora mai târziu faţă de restul zilelor aşa că şi în această vineri m-am trezit la ora 7.Ultima zi lucrătoare din săptămână era ceva mai lejeră pentru mine.Am savurat cafeaua fară de care şeful meu nu ar avea o secretară atât de eficientă.Beau foarte multă cafea şi o prefer cât se poate de tare. Iar mirosul mă trezeşte la viaţă chiar înaintea cafelei. Deobicei dimineaţa mănânc ceva uşor,cum ar fi nişte cereale sau pâine prăjită,dar astăzi dimineaţă aveam o poftă grozavă de ouă cu şuncă.Ba chiar am adăugat la micul meu festin şi un pahar mare de lapte călduţ.

            Îmi pregătisem din seara precedentă un costumaş cu pantalon şi taior dintr-o stofă frumoasă,de culoare neagră.O bluziţă alba de mătase şi o pereche de balerini negri,completau grozav ţinuta mea din acea zi de lucru.Machiajul a durat ceva mai mult.Nu pentru că as avea probleme mari cu tenul dar pentru că imi place foarte mult sa folosesc produse cosmetice şi nu ratez nici o ocazie ca să o fac.Nu mă consider foarte frumoasă,dar nici complet comună.Oricum părerea mea despre mine se schimbă constant în funţie de starea pe care o am şi binenţeles în funcţie de companie.Machiată mă consider chiar interesantă.Am o frumuseţe mai de grăbă aristrocrată.Nasul lung,subţire,faţa ovală,ochi mari migdalaţi iar buzele micuţe dar pline si din punctul meu de vedere cu o formă delicioasă.Am o părere destul de bună despre mine,aşa-i?Dacă nu eu,atunci cine să mă admire. Am încredere în mine,dar îmi cunosc de asemea foarte bine şi defectele.Sunt înaltă,am un metru optzeci şi unu ,de fapt sunt foarte înaltă,pentru o femeie.Dacă aş fi fost mai osoasă şi mi-ar fi plăcut mâncarea mai puţin aş fi putut fi un fotomodel celebru,dar nu este cazul.Nu sunt grăsuţă dar nici slabă,mie imi place cum arăt şi mă simt bine în pielea mea.Ce-i drept din cauza înălţimii am avut ceva probleme cu bărbaţii,dar totuşi trebuie să recunosc că nu asta e adevarata mea problemă în ceea ce priveşte partea masculină.Am avut iubiţi,am ieşit în oraş,la un film,la cină,dar doar o singură dată am avut o relaţie seriosă despre care nu prea îmi place să îmi amintesc.De cele mai multe ori nu mă întâlneam prea mult cu acelaşi bărbat. Şi nu am să fac secret motivul.Mă plictiseau groaznic.Nu am reuşit niciodată să găsesc un bărbat cu care să am ce discuta cu adevărat,cu care să vreau să discut,cu care să vreau să văd filmele mele preferate şi căruia să îi mărturisesc cele mai negre dar şi cele mai frumoase amintiri şi trăiri ale mele. Binenţeles,nu sunt genul de fată care sa confunde sexul cu dragostea,aşa că nu am dus niciodată lipsa plăcerilor carnale.În general ce îmi place ,e al meu.Şi cum îmi plac bărbaţii frumoşi… Şi sinceră să fiu ,nici ei nu par să fugă de mine.Viv mereu încearca să mă trimită la întâlniri aranjate cu tot felul de bărbaţi mai mult sau mai puţin plictisitori.Rareori încerc să o opresc.Până la urmă nu pot sta în casă ca o pustnică,trebuie să îmi satisfac măcar fizicul,dacă nu sufletul şi intelectul.

            Trebuie să îmi fac curaj şi să vă povestesc despre primul meu iubit serios.Acum un an l-am cunoscut pe Jackson Moore.Eram într-o cafeanea cu Viv şi o chelneriţă a adus la masă noastră două frappuccino din partea unui tip drăguţ de la bar.Genul acesta de abordare nu mă impresionează în mod normal şi poate că nu m-ar fi impresionat nici atunci prea mult,dacă nu aveam o pasiune pentru arta corporală,ma refer la tatuaje.Bărbatul ăsta,avea braţele şi cât se vedea din gât,pline de imagini si tipare care se îmbinau perfect între ele.Mai târziu aveam să aflu ca tot corpul îi era pictat.Culorile erau atât de vii şi vibrante.Contururile erau atât de fin şi atent executate.Corpul acestui om era o adevarată opera de artă.Chiar mi l-am imaginat gol,expus într-o galerie pe un piedestal, ca o sculptura vie,modernă.Ne-am întâlnit de câteva ori şi era perfect.Totul a fost perfect şi după o lună,când ne-am mutat împreună în apartamentul meu.Dar încet,încet am început să îi văd adevarata faţă.M-am grăbit şi asta a fost greşeala mea.Dar sunt tânără şi fusesem foarte indrăgostită şi îl credeam când el îmi spunea că sunt totul pentru el.Şi am plătit enorm pentru naivitatea mea.Abia acum trei săptămâni am reuşit să scap de el.Era violent,posesiv şi vroia să îmi controleze corpul şi viaţa.Mă bătea şi … Au fost câteva luni infernale. În cele din urmă a plecat pentru că îşi găsise altă pasiune,una roscată.În momentele acelea groaznice nu puteam să visez la liniştea sufletească pe care o aveam acum.

            Sunt genul de persoană care îşi închide durerea într-un colţ al sufletului şi aruncă cheia.Cu siguranţă asta nu era bine,dar făceam ce trebuia ca să îmi pot continua viaţa.Eram totuşi încântată şi surpinsă de mine,pentru că nu îmi pierdusem speranţa de a-mi găsi iubirea.Trebuia să existe în lumea asta şi cineva pentru mine.