Capitolul II

      Astăzi am avut o zi mai uşoară.Am făcut,dar am şi băut,multe cafele.Am umblat cu tot felul de hârtii dintr-un birou în altul,am răspuns la sute de telefoane.Lucruri pe care le făceam în fiecare zi.La sfârşitul zilei când credeam că am scăpat pe săptămâna respectivă şi nu mă puteam gândii decât la o cadă plină cu apă fierbinte şi săruri parfumate,ceva lumânări şi un pahar rece de vin…ohh…chiar atunci aud vocea răguşită a şefului meu.Mi-am imaginat probabil că planurile mele pentru acea seară fuseseră spulberate.Franklin Carter era un bărbat în vârstă de 63 de ani,inteligent,absolvent de Princeton şi un om foarte bun,cel puţin cu mine.Ca om de afaceri era o forţă de neoprit a naturii,dar ca şef se purta foarte frumos şi respectuos cu secretara sa.

            -Aldis,stiu că e sfârşitul programului dar ţi-aş fi foarte recunoscător dacă în seara asta ai putea să te întâlneşti cu un client foarte important,îmi spuse fără să mă privească în ochi probabil simţindu-se jenat de neplăcerea pe care mi-o aduce.Asta binenţeles dacă nu ai planuri.

            -Aveam ceva planuri dar nu importante şi cred că aş putea să fac o escala în drum spre casă.

            Şeful meu părea real uşurat.Se putea citi clar pe faţa lui că i s-a luat o piatră de pe suflet.Dar dacă era ceva atât de presant pentru el nu putea fi prea plăcut nici pentru mine.

            -Soţia mea a organizat o strângere de fonduri în această seara şi este foarte important pentru ea să particip şi eu.Spuse acesta relaxat şi în treacăt ca şi cum acestea erau detalii pe care mi le dădea în fiecare zi.

            Sophia Carter nu dădea nici doi bani pe soţul ei,dar cu siguranţă dădea mai multă atenţie contului acestuia din bancă.Dacă şeful meu mă minţea nu putea fi de bine.Începusem chiar să mă alarmez cu privire la locul unde aveam să îmi petrec seara.

            -Înţeleg, i-am retezat-o din scurt,cu o expresie plictisită pe faţă.Nu vroiam să aud şi mai multe minciuni.Nu de la un om pe care îl respectam atât de mult.

            -Aldis,te rog să îi duci domnului Eric Northman acest dosar.Îmi întinse dosarul fără să mă privescă .Nu ,nu e bine deloc.O să îl găseşti la clubul Fangtasia care îi aparţine. Sunt câteva idei care mai apoi vrea să le vada într-o prezentare oficială,aici la birou.Vezi ce părere are şi ce crede că ar mai trebui schimbat…

            Auzisem de Fangtasia.Era un club al vampirilor şi al admiratorilor acestora.Un local de bun gust din câte ştiam şi în această seară aveam să îi cunosc proprietarul.

            Şeful meu care deobicei era foarte vorbăreţ şi sfătos în această seara nu ştia cum să scape mai repede de mine. Ba chiar s-a ridicat în picioare şi şi-a croit drum pe lângă biroul mare de mahon spre uşa din acelaşi material.Vroia să îmi deschidă uşa.Fantastic.Nu mai făcuse aşa ceva niciodată.Care era graba?De ce era atât de speriat?De ce nu se ducea el să se întâlnească cu acest Eric Northman dacă era un client atât de important?M-am decis că sinceritatea e cea mai bună cale şi am decis sa o urmez.Măcar eu,dacă nu şi domnul Carter.

            -Nu pot să nu observ,graba şi … frica dumneavoastră. Am spus ceea ce vedeam.Nu aveam să îl iau cu frumuşelul ,mai ales acum când el punea ceva la cale. De ce mă întâlnesc eu cu acest domn ,când sunt doar o simplă secretară?

            -Tu lucrezi pentru mine.Nu?Şi nu îţi cer favoruri exagerate niciodată.Eşti bine plătită pentru ceea ce faci.

            Cât era de drăguţ nu puteam să fiu de accord cu el în acestă privinţă.Lucram  ca un titirez şi meritam mult mai mult decât ceea ce primeam.Şi dacă eram atât de bine plătită de ce nu îmi puteam permite un apartament într-o zona mai bună,pentru mine şi un acvariu mai mare pentru peştişorul meu Timmy?

            -Nu m-am plâns de condiţiile angajatorului meu.Dar mă gândesc că dacă acest domn vă neliniştete atât de mult (şi era evident că asta se întampla) poate nici eu nu ar trebui să mă întalnesc cu el. Nu vreau să mă pun în pericol. Şi cu atât mai mult nu vreau să mă pun în pericol fără să ştiu despre ce este vorba.

            -Mi-e frică de vampiri,bine? Izbucni bătrânul dintr-o dată şi continuă cu o privire tristă şi ruşinuoasă.Până acum am reuşit să evit orice întâlnire cu el.Era clientul lui Maximillian Clint,dar când aceasta s-a pensionat,clienţii lui au fost împărţiţi între partenerii firmei.Domnul Northman nu este un client pe care să îl pot pasa oricui.Şi oricum am vorbit cu el la telefon şi este impresionat de cariera şi reputaţia mea şi vrea sa lucreze cu mine. Ba chiar a fost de accord să se întâlnescă cu tine în această seară. A fost atât de amabil şi profesionist şi mie tot imi e o frică groaznică de el.

            Nu mă aşteptam la aşa o confesiune şi eram oarecum stânjenită că l-am pus în această situaţie pe şeful meu,dar acum măcar ştiam ce se întâmpla.Domnul Carter era probabil unul din aceia care nu dorea să aibă nimic de-a face cu vampirii.Acest vampir nu era singurul cu care lucra firma de publicitate Jackson,Martin&Clark, dar acum realizam că era primul şi singurul cu care lucra şeful meu.

            Mi-am luat la revedere dar nu înainte de a-l asigura că aveam să îi ofer clientului nostru importanţa şi respectul cuvenit.Speram ca bătrânul om de afaceri să aibă o seară liniştită.

            .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .

            Fangtasia se afla în zona industrială din oraşul Shreveport. Bănuiesc că e o zonă bună pentru un club de vampiri.Nu ştiam prea multe lucruri despre cluburi şi cu atât mai puţine despre cele ale vampirilor.Dar ştiam că ,probabil,chiria era mult mai mică în zona industrială,iar noaptea nu era o zonă foarte circulată,deci probabil oferea şi o anumită confidenţialitate clientelei.

            În drum spre clubul vampirului m-am gândit că poate ar fi mai bine să trec pe acasă să mă schimb în ceva mai potrivit cu atmosfera unui club,dar ideea mi-a trecut repede,dându-mi seama că asta nu ar arăta deloc profesionist.Eram acolo ca să închei o afacere,nu în timpul liber ,la o bere cu prietenii.Probabil Viv şi Johnny ar fi foarte încântaţi să vin cu mine în seara asta,mereu sunt amatori de tot ce e nou.Dar din nou,probabil nici asta nu ar fi emanat un aer profesionist.Să vin la o întâlnire de afaceri însoţită de prieteni. M-am resemnat,cu gândul că aveam să fiu singură şi trebuia să am încredere în mine şi să nu-l fac de râs pe şeful meu. Care probabil ar fi meritat asta în această seară. Dar o greşeală nu şterge toate faptele bune,nu?

            Când am ajuns în parcarea clubului,am reuşit să-mi găsesc repede un loc de parcare. Am oprit motorul şi am scos cheile din contactul maşinii mele,un Chevy Impala negru din ’67.Cea mai de preţ moştenire primită de la părinţii mei.Iubesc maşina asta şi ea mă iubeşte pe mine în fiecare zi când decide să pornească înca o dată.

            Aveam emoţii,dar nu pentru că urma să intru într-un bar plin de vampire, ci pentru că era prima mea întâlnire cu un client,mai ales cu un client atât de important.În continuare nu mi se părea o idee atât de bună ca eu să fiu aici,dar până la urmă aveam să întâlnesc oameni interesanţi în seara asta.Sau mai bine spus vampiri interesanţi.