Capitolul III

        Clădirea barului Fangtasia avea două intrări.Dar mi-am imaginat că uşa mai frumoasă şi mai mare era intrarea pentru clienţi.Nu era greu de găsit clubul,Mai ales că avea o siglă luminoasă mare cu roşu,gri şi negru.”Fangtasia,barul care muşca.”Motto-ul ăsta dădea bine la public.Oricum cu siguranţă şeful meu şi ceilalţi de la departamentul de creativitate,aveau să găsească şi alte zicale isteţe.

            Am intrat în bar,dar spre surprinderea mea uşa principală dădea întâi într-un hol şi abia apoi în clubul propriu zis.Pe partea dreaptă se puteau cumpăra suveniruri.Mi s-a părut foarte amuzant…puteai cumpăra chiar şi colţi falşi.Totul înăuntru era amenajat cu foarte mult bun gust şi în aceleaşi culori ca şi sigla de la intrare.Muzică bună.Cel puţin melodia pe care o auzeam acum era bună. A well respected Man de la formaţia The Kinks.Eram oarecum impresionată de alegerea muzicală. Dar mă aşteptam ca un club de vampiri să aibă muzică de bun gust. Gusturile nu se discută,dar se cultivă şi când ai eternitatea la dispoziţie de ce te-ai mulţumi cu mai puţin decât perfecţiunea.

            -Seară bună,domnişoară!

            Am auzit din spatele meu cea mai frumoasă voce feminină care le-a fost dat vreodată urechilor mele să audă.O voce puternică dar lină şi melodioasă şi delicioasă.M-am întors şi am rămas surprinsă să văd o femeie micuţă de statură…cel puţin faţă de mine. Nu era mai înaltă de un metro şaizeci.Foarte frumoasă,blondă şaten cu ochii verzi…superbă.Fata ei copilăroasă şi corpul zvelt de copiliţă nu se potriveau în ţinuta aceea vampirică.O rochie neagră din piele cu gulerul ridicat.Dar mai târziu aveam să văd că de fapt ţinute asemănătoare purtau toţi angajaţii barului.

            -Buna!am spus aproape şoptit,amuţită de perfecţiunea creaturii din faţa mea.Am repetat salutul cu toate că auzul ei de vampir prinsese şi sunetele inimii mele aşa că probabil m-a auzit de prima dată.

            -Pot să te ajut cu ceva frumuseţe?Poate doreşti ceva de băut ?imi spuse pe cel mai provocator mod în care îmi puteam imagina că mi se poate adresa cineva.

            -Mă numesc Aldis White şi lucrez pentru domnul Franklin Carter de la firma de publicitate Jackson,Martin&Clark. Am spus oarecum mandră şi dându-mi importanţă. Am o întâlnire cu domnul Eric Northman.

            -Aldis…hmm!Părea gânditoare şi oarecum amuzată.Nu întelegeam ce era atât de captivant la numele meu.Nu era cel mai întâlnit dar nici nemaiîntâlnit nu era.Un nume ca toate celelalte pentru o fata ca toate celelalte.

            -Da.Am spus sec.Trebuie să îi prezint domnului Northman câteva idei publicitare. Ştiam despre ce vorbeam pentru că am tras cu ochiul la paginile din dosar. Trebuia să ştiu cu ce mă prezin.Eram eu doar secretară,dar în acea seară responsabilitatea mea era ceva mai mare.

            -Eric are puţină treabă dar te rog să îl aştepţi în biroul lui,şi mă pofti spre o uşă de la capătul barului.Mi-a plăcut că în momentul în care i-a rostit numele, celui care am înteles că era şeful ei, accentul i s-a schimbat.Nu l-am putut recunoaşte,dar era chiar mai plăcut auzului decât cântul vorbelor ei obişnuite.

            M-a poftit pe un scaun în faţa unui birou mare foarte modern,şi fără să mai spună nimic a ieşit pe usă. Speram că nu trebuie să aştept foarte mult,cu toate că sunt genul de persoană care apreciază momentele de plictis şi aşteptare în care totul parcă stagnează.Tot mobilierul biroului era din metal argintiu inclusiv scaunele,ceea ce nu le făcea foarte confortabile.Dar bănuiesc că pentru un vampir nu prea conta cât de reci erau.Pentru mine conta foarte mult.M-am ridicat în picioare ca să scap de senzaţia neplăcută dată de scaunul de sub mine.Mă gândeam ce aş putea face în acest birou ca să nu pară ciudat că stau în picioare atunci când proprietarul clubului avea să intre.Am văzut pe un raft câteva cărţi şi m-am apropiat interesată.Citesc foarte mult şi foarte variat aşa că orice ar fi fost cu siguranţă mi-ar fi distras atentia de la mediul ostil şi rece(la propriu) în care mă aflam.

            Am fost surprinsă să găsesc o carte a autoarei Anne Rice.Scriitoare care s-a făcut cunoscută publicului printr-o serie de cărţi numită Cronicile Vampirilor.Am şi eu toate cărţile din acea serie aşa că nu mi-a fost greu să recunosc cartea şi era chiar preferata mea.Interviu cu un vampir,prima carte din serie,era acum în siguranţă în braţele mele.Îmi îmbrăţişam un vechi prieten. Am deschis cartea la prima pagină şi m-am gândit că nu strică să citesc câteva rânduri.Mai ales că nu ştiam cât am de aşteptat.

            Nu apucasem să trec de pagina a cincea când am văzut,cu colţul ochiului,uşa deschizându-se încet.Rămăsese deschisă cam vreo 10 centimetrii prin care nu puteam vedea decât clubul nu şi persoana care deschisese uşa.În schimb am auzit ceea ce îmi suna a predică,a observaţie,într-o limbă complet necunoscută mie,dar care era absolut superbă. Vorbele acelea fascinante erau ale unui bărbat.O voce adâncă,calmă şi puternică.Mă gândeam că un bărbat cu o asemea voce nu poate fi altfel decât splendid.Şi am avut dreptate.În secunda urmatoare uşa s-a deschis de tot şi în birou a păşit cea mai frumoasă creatură pe care aş fi putut-o vedea vreodată.Dacă în dicţionar ar fi existat o poză la cuvântul perfect,bărbatul vampir din faţa ochilor mei ar fi fost în acea imagine.Dumnezeu îşi încununase creaţia cu acest bărbat.Mi-am făcut o notă mentală să îi mulţumesc Domnului pentru fiinţa din faţa mea.

            -Am înteles că mă căutaţi,spuse aproape fără să se uite la mine,calm şi nepăsător.

            O,Doamne.Cred că te-am căutat toată viaţa.Frumuseţea lui era orbitoare.Avea aproape doi metrii înaltine şi era solid şi…tare.Fiecare bucăţică din corpul lui era fermă şi perfectă,prea perfectă.Îmi puteam da seama pentru că purat o pereche de bligi negri şi un tricou la fel de negru ambele destul de strâmte. Avea părul lung,de culoarea spicului de grâu.Evident nu-l puteam atinge, dar părea atât de mătăsos, de perfect şi de fin….Ohhh. Trebuie să mă controlez.Nu aşa se fac afacerile.Cred.

            -Domnule Northman ,mă numesc Aldis White.Lucrez pentru domnul Carter şi acesta m-a trimis să vă prezint câteva idei publicitare.

            Când mi-am rostit numele ceva în expresia lui se schimbase.Puteam citii chiar puţin interes în ochii lui albaştrii.Buzele i s-au arcuit şi parcă am zărit urma unui zambet.Sprâncenele i s-au încovoiat şi ochii i-au devenit şi mai pătrunzători.Dar eram atât de distrasă de măreţia frumuseţii lui,încât putea să mă şi înjure şi nu m-as fi putut gândii doar cât e de perfect.M-a poftit iar pe unul din scaunele reci,iar eu m-am conformat.

            -Da. Am discutat cu Carter.Îi e frică de vampiri.Te-a trimis pe tine.Mielul la sacrificat.

Nu pot să spun că vorbele alea nu mi-au îngheţat şira spinării pentru că aş minţii.Dar ceva ,în interiorul meu simţea că sunt în siguranţă.Poate că mă înşelam,poate că frumuseţea lui mă amăgea,mă ademenea doar pentru a-mi găsi sfârşitul.Nu.Nu-mi va face nici un rău.Avea o afacere,nu-şi putea omorâ colaboratorii,nu?

            -Aa…am îngânat ca o fată prostuţă care fusese vrăjită şi nu mai era în stare să se controleze.M-am simţit atât de prost în pielea mea în acel moment încât cred că se vedea şi pe dinafară.Cred că şi el şi-a dat seama în ce situaţie ciudată mă pusese.

            -Imi pare rău că te-am făcut să aştepţi,mi-a spus vampirul dar nu era chiar sincer.Avea un ton din care ţi-ai fi dat uşor seama că era obişnuit să fie aşteptat.Dar văd că ţi-ai găsit ceva de făcut.Deci timpul nu a fost întru totul pierdut.

            Stătea în picioare,în faţa mea,sprijinit de birou. Îsi mutase privirea pe cartea din braţele mele care încă avea degetul meu la pagina cinci.Am închis-o repede şi m-am grăbit să o pun la locul ei in raft.Apoi mi-am luat locul mai îmbujorată decât fusesem vreodată.

            -Imi cer scuze ,pur şi simplu… vaaaaiiii nu puteam să scot două cuvinte inteligente.Halal impresie aveam să îi fac vampirului ăstuia.Acum părea puţin amuzat.

            -E o carte bună…

            -Da,i-am spus fără să aştept să-şi termine propoziţia.Dar eram în sfârşit bucuroasă că aveam ceva de spus.Puteam citi o mică curiozitate în privirea lui, acum însoţită de amuzamentul de mai devreme.Probabil mă credea prostuţă… Am mai citit-o.E una din preferatele mele.Dar nu mă gândeam că am să găsesc o carte despre vampire, în biroul unui vampir.Este o uşoară ironie în situaţia asta.

            Zâmbi.Ohhh cât de minunat era să-l vezi zâmbind dar şi la fel de înfricosător.Buzele îi erau roşiatice,probabil se hrănise şi nu aveam cum să ştiu dacă băuse sânge sintetic sau...Nu conta.Aş fi putut sta cu ochii pe el o veşnicie şi nu cred că m-aş fi plictisit.Ştiu că e un clişeu,dar ăsta e adevărul.

            -Louis imi este un prieten drag.

            Nu…asta nu putea fi adevărat.Louis de Pointe du Lac era personajul principal din cartea pe care o citeam.

            -Ohh…

            -Îti place să lucrezi pentru domnul Carter? un subiect total neasteptat.Nu puteam să-mi imaginez de ce această entitate superbă ar putea prezenta interes faţă de slujba mea.Poate încerca să schimbe subiectul.

            -Sunt multe avantaje.E un om bun şi correct.Ceea ce era şi adevărat dacă uitam ultimele ore din ziua respectivă.Şi oricum ce altceva i-aş fi putut spune când ştiam că este un client foarte important.Şi m-am gândit că este momentul potrivit să scot din geantă dosarul pregătit de şeful meu. Domnule Northman,acestea sunt câteva idei în faşă ale echipei noastre şi aş dori să vedeţi dacă vă interesează şi sigur dacă aveţi şi dumneavoastră ceva idei,voi fi foarte bucuroasă să transmit echipei.Din câte am înteles urmează o întâlnire oficială la care colegii mei vă vor prezenta,graphic,proiectele lor.

            -Spune-mi Eric. La fel ca şi femeia vampir de mai devreme,când îşi rosti numele ceva se întampla cu accentul lui.Îl făcea şi mai adorabil decât era,dacă aşa ceva era posibil.Nu mai spuse nimic se aşeza la biroul lui şi deschise dosarul .

            Timp de vreo zece minute a citit cu atenţie fiecare pagina şi a studiat fiecare schiţă.Eu am stat cuminţică pe scaunul meu rece încercând să nu îl privesc prea mult.Mi-am ţinut mâinile în poală şi mi-am analizat foarte atent manichiura proaspăt făcută.Un roz pal care arată grozav pe pielea mea rozalie.

            -Îmi place. Nu vreau să intervin cu nimic. Vreau să văd totul pus la punct şi…bănuiesc că mai multe trebuie să vorbesc cu şeful tău.Când totul e pregătit…aştept să mă contactaţi.

            Am considerat că era momentul să mă ridic şi să-mi croiesc drumul spre ieşire.

            -Eric,îti multumesc pentru timpul acordat şi o să te contactez cât mai devreme,săptămâna viitoare.Mi-am ridicat geanta şi am dat să mă întorc spre uşă.

            -Vrei sa bei ceva?imi spuse Eric. Totul suna mai bine când venea de pe buzele lui.

               Nu stiam ce să spun.Nu stiu cum ar fi reactionat şeful meu.Dar pe de altă parte acum eram în timpul meu liber.Eram liberă să fac ce vreau.Ce vroiam?Un vampir atât de frumos ar putea fi interesat,oare,de mine? Poate tot ce vroia era o masă caldă… Tot ce stiam eu era că vreau să îmi petrec cât mai mult timp cu Eric Northman.

Capitolul II

      Astăzi am avut o zi mai uşoară.Am făcut,dar am şi băut,multe cafele.Am umblat cu tot felul de hârtii dintr-un birou în altul,am răspuns la sute de telefoane.Lucruri pe care le făceam în fiecare zi.La sfârşitul zilei când credeam că am scăpat pe săptămâna respectivă şi nu mă puteam gândii decât la o cadă plină cu apă fierbinte şi săruri parfumate,ceva lumânări şi un pahar rece de vin…ohh…chiar atunci aud vocea răguşită a şefului meu.Mi-am imaginat probabil că planurile mele pentru acea seară fuseseră spulberate.Franklin Carter era un bărbat în vârstă de 63 de ani,inteligent,absolvent de Princeton şi un om foarte bun,cel puţin cu mine.Ca om de afaceri era o forţă de neoprit a naturii,dar ca şef se purta foarte frumos şi respectuos cu secretara sa.

            -Aldis,stiu că e sfârşitul programului dar ţi-aş fi foarte recunoscător dacă în seara asta ai putea să te întâlneşti cu un client foarte important,îmi spuse fără să mă privească în ochi probabil simţindu-se jenat de neplăcerea pe care mi-o aduce.Asta binenţeles dacă nu ai planuri.

            -Aveam ceva planuri dar nu importante şi cred că aş putea să fac o escala în drum spre casă.

            Şeful meu părea real uşurat.Se putea citi clar pe faţa lui că i s-a luat o piatră de pe suflet.Dar dacă era ceva atât de presant pentru el nu putea fi prea plăcut nici pentru mine.

            -Soţia mea a organizat o strângere de fonduri în această seara şi este foarte important pentru ea să particip şi eu.Spuse acesta relaxat şi în treacăt ca şi cum acestea erau detalii pe care mi le dădea în fiecare zi.

            Sophia Carter nu dădea nici doi bani pe soţul ei,dar cu siguranţă dădea mai multă atenţie contului acestuia din bancă.Dacă şeful meu mă minţea nu putea fi de bine.Începusem chiar să mă alarmez cu privire la locul unde aveam să îmi petrec seara.

            -Înţeleg, i-am retezat-o din scurt,cu o expresie plictisită pe faţă.Nu vroiam să aud şi mai multe minciuni.Nu de la un om pe care îl respectam atât de mult.

            -Aldis,te rog să îi duci domnului Eric Northman acest dosar.Îmi întinse dosarul fără să mă privescă .Nu ,nu e bine deloc.O să îl găseşti la clubul Fangtasia care îi aparţine. Sunt câteva idei care mai apoi vrea să le vada într-o prezentare oficială,aici la birou.Vezi ce părere are şi ce crede că ar mai trebui schimbat…

            Auzisem de Fangtasia.Era un club al vampirilor şi al admiratorilor acestora.Un local de bun gust din câte ştiam şi în această seară aveam să îi cunosc proprietarul.

            Şeful meu care deobicei era foarte vorbăreţ şi sfătos în această seara nu ştia cum să scape mai repede de mine. Ba chiar s-a ridicat în picioare şi şi-a croit drum pe lângă biroul mare de mahon spre uşa din acelaşi material.Vroia să îmi deschidă uşa.Fantastic.Nu mai făcuse aşa ceva niciodată.Care era graba?De ce era atât de speriat?De ce nu se ducea el să se întâlnească cu acest Eric Northman dacă era un client atât de important?M-am decis că sinceritatea e cea mai bună cale şi am decis sa o urmez.Măcar eu,dacă nu şi domnul Carter.

            -Nu pot să nu observ,graba şi … frica dumneavoastră. Am spus ceea ce vedeam.Nu aveam să îl iau cu frumuşelul ,mai ales acum când el punea ceva la cale. De ce mă întâlnesc eu cu acest domn ,când sunt doar o simplă secretară?

            -Tu lucrezi pentru mine.Nu?Şi nu îţi cer favoruri exagerate niciodată.Eşti bine plătită pentru ceea ce faci.

            Cât era de drăguţ nu puteam să fiu de accord cu el în acestă privinţă.Lucram  ca un titirez şi meritam mult mai mult decât ceea ce primeam.Şi dacă eram atât de bine plătită de ce nu îmi puteam permite un apartament într-o zona mai bună,pentru mine şi un acvariu mai mare pentru peştişorul meu Timmy?

            -Nu m-am plâns de condiţiile angajatorului meu.Dar mă gândesc că dacă acest domn vă neliniştete atât de mult (şi era evident că asta se întampla) poate nici eu nu ar trebui să mă întalnesc cu el. Nu vreau să mă pun în pericol. Şi cu atât mai mult nu vreau să mă pun în pericol fără să ştiu despre ce este vorba.

            -Mi-e frică de vampiri,bine? Izbucni bătrânul dintr-o dată şi continuă cu o privire tristă şi ruşinuoasă.Până acum am reuşit să evit orice întâlnire cu el.Era clientul lui Maximillian Clint,dar când aceasta s-a pensionat,clienţii lui au fost împărţiţi între partenerii firmei.Domnul Northman nu este un client pe care să îl pot pasa oricui.Şi oricum am vorbit cu el la telefon şi este impresionat de cariera şi reputaţia mea şi vrea sa lucreze cu mine. Ba chiar a fost de accord să se întâlnescă cu tine în această seară. A fost atât de amabil şi profesionist şi mie tot imi e o frică groaznică de el.

            Nu mă aşteptam la aşa o confesiune şi eram oarecum stânjenită că l-am pus în această situaţie pe şeful meu,dar acum măcar ştiam ce se întâmpla.Domnul Carter era probabil unul din aceia care nu dorea să aibă nimic de-a face cu vampirii.Acest vampir nu era singurul cu care lucra firma de publicitate Jackson,Martin&Clark, dar acum realizam că era primul şi singurul cu care lucra şeful meu.

            Mi-am luat la revedere dar nu înainte de a-l asigura că aveam să îi ofer clientului nostru importanţa şi respectul cuvenit.Speram ca bătrânul om de afaceri să aibă o seară liniştită.

            .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .

            Fangtasia se afla în zona industrială din oraşul Shreveport. Bănuiesc că e o zonă bună pentru un club de vampiri.Nu ştiam prea multe lucruri despre cluburi şi cu atât mai puţine despre cele ale vampirilor.Dar ştiam că ,probabil,chiria era mult mai mică în zona industrială,iar noaptea nu era o zonă foarte circulată,deci probabil oferea şi o anumită confidenţialitate clientelei.

            În drum spre clubul vampirului m-am gândit că poate ar fi mai bine să trec pe acasă să mă schimb în ceva mai potrivit cu atmosfera unui club,dar ideea mi-a trecut repede,dându-mi seama că asta nu ar arăta deloc profesionist.Eram acolo ca să închei o afacere,nu în timpul liber ,la o bere cu prietenii.Probabil Viv şi Johnny ar fi foarte încântaţi să vin cu mine în seara asta,mereu sunt amatori de tot ce e nou.Dar din nou,probabil nici asta nu ar fi emanat un aer profesionist.Să vin la o întâlnire de afaceri însoţită de prieteni. M-am resemnat,cu gândul că aveam să fiu singură şi trebuia să am încredere în mine şi să nu-l fac de râs pe şeful meu. Care probabil ar fi meritat asta în această seară. Dar o greşeală nu şterge toate faptele bune,nu?

            Când am ajuns în parcarea clubului,am reuşit să-mi găsesc repede un loc de parcare. Am oprit motorul şi am scos cheile din contactul maşinii mele,un Chevy Impala negru din ’67.Cea mai de preţ moştenire primită de la părinţii mei.Iubesc maşina asta şi ea mă iubeşte pe mine în fiecare zi când decide să pornească înca o dată.

            Aveam emoţii,dar nu pentru că urma să intru într-un bar plin de vampire, ci pentru că era prima mea întâlnire cu un client,mai ales cu un client atât de important.În continuare nu mi se părea o idee atât de bună ca eu să fiu aici,dar până la urmă aveam să întâlnesc oameni interesanţi în seara asta.Sau mai bine spus vampiri interesanţi.

Capitolul I

         Nu îmi place slujba mea,dar până la urma trebuie să îmi câştig existenţa din ceva.Sunt secretară.Cu siguranţă nu asta a fost visul meu in copilărie,dar aveam un şef simpatic care mă respectă şi nişte colegi absolut neinteresaţi de existenţa mea,lucru care imi convine de minune,pentru că nu sunt o fire foarte sociabilă.Uneori şeful meu îmi dă niste însărcinări care lui nu îi convin şi pe care nu le poate pasa celorlalţi mai avansaţi şi mai pregătiţi decât mine.Lucrez intr-o firmă de publicitate foarte serioasă şi foarte cunoscută din Shreveport,Louisiana.

            Numele meu este Aldis White şi am douăzeci şi patru de ani. Aş vrea să mă prezint enumerând lucruri extraordinare despre mine şi pe care le-am făcut,dar din nefericire nu cred că ies cu nimic din tipare. M-am născut şi am crescut într-o familie în care nu mi-am găsit niciodată locul.Mama a lucrat ca vânzătoare la o băcănie, iar tatăl meu a lucrat în construcţii în diverse locuri,la diverse firme. Nu ştiu prea multe despre părinţii mei.Am fost mereu nişte străini care locuiau în aceeaşi casă. Nu pot spune că nu au avut grijă de mine.Nu au fost cele mai bune modele pe care le puteam avea,pur şi simplu aşa au stat lucrurile.Mama bea uneori cam mult şi  lipsea de acasă,iar tatăl meu era un împătimit al jocurilor de noroc.Toţi trei aveam vieţi separate.M-au hrănit,m-au imbrăcat…am avut la dispoziţie toate condiţiile de care dispune un copil din clasa de jos a societăţii.Apropierea,dragostea sunt lucrurile care mi-au lipsit. Nu pot să reproşez altceva celor doi oameni care mi-au dat viaţă şi care în urmă cu patru ani au murit intr-un accident de maşină pe strada Thatcher.

            Cand ei au murit eu munceam deja de doi ani,de la terminarea liceului,asa că nu mi-a fost greu să mă descurc singură.Am plecat din apartamentul închiriat,de trei camere,al părinţilor mei şi mi-am găsit unul mai micuţ într-un cartier mai puţin decent,dar mult mai ieftin.Nu imi puteam permite luxuri prea mari cu salariul meu.Nu era mult dar era al meu si îmi plăcea.Camerele deşi micuţe îmi erau suficiente.De la intrare începea un hol lung cu două uşi pe dreapta şi două pe stânga.Pe partea dreaptă aveam baia şi sufrageria,în această ordine şi pe partea stângă a draguţului meu apartament erau bucătăria şi dormitorul meu.Cred că sunteţi de acord cu mine când spun ca este suficient spaţiu pentru o persoană singură şi peştisorul ei auriu,Timmy.Nu aveam suficient de mult timp liber şi nici bani ca să îmi permit o pisicuţă sau chiar un căţel.Dar Timmy era perfect,nu mânca mult , nu făcea gălăgie sau mizerie şi mă aştepta mereu când veneam acasă , în micul său bol pe care il amenajasem cu mult drag.

            Aveam puţini prieteni.Pot să spun că sunt retrasă sau timidă,dar adevărul e că niciodată nu mi-au plăcut prea mult oamenii.Ştiu,ştiu cum sună,dar m-am hotărât sa fiu sinceră măcar cu mine şi să-mi recunosc sentimentele faţă de propria-mi specie. Dar cu siguranţă existau doi oameni pe care îi plăceam şi îi iubeam şi care îmi erau prieteni.Pe Johnny şi Vivian Morgan i-am cunoscut acum trei ani când au apelat la serviciile şefului meu.Şi-au făcut o reclamă pentru libraria lor. Ne-am intâlnit la birou de câteva ori,mai apoi şeful meu m-a trimis de câteva ori la ei acasă pentru nişte semnaturi şi la o cafea s-a înfiripat o prietenie frumoasă. La început mă simţeam ciudat în preajma lor,ei fiind un cuplu.Dar după ce i-am cunoscut mai bine mi-am dat seama că sunt între ei prieteni foarte buni şi mi-a venit foarte uşor să mă simt relaxată si firească în jurul lor.Suntem pe aceeaşi lungime de undă,avem păreri şi principii aseamănătoare în mare parte din situaţii.Chiar şi atunci când părerile noastre diferă,reuşim să ne respectăm viziunile unii celorlalţi.Sunt oameni buni şi îi plac foarte mult,iar ei par să mă tolereze.

            .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .          

            Acum 10 ani,pe toate posturile de televiuzine din lume,vampirii şi-au făcut cunoscută existenţa. În unele ţări au fost acceptaţi mai uşor ,în altele mai greu,ba chiar unele ţări au interzis traiul vampirilor pe teriitoriile lor.Sunt oameni care le susţin cauza celor nevii ,sunt oameni care pur si simplu refuză să creadă în existenţa lor şi nu vor să aibă de-a face cu ei şi apoi, mai sunt extremiştii. Pe aceştia din urmă nu i-aş putea înţelege nici măcar dacă viaţa mea ar depinde de asta. Realizez că vampirii sunt prădători şi că până la inventarea sângelui sintetic,aceştia au băut şi au omorât fiinţe umane.Dar asta e natura lor. Majoritatea oamenilor ar face orice ca să supravieţuiască,ar omorâ,ar viola,ar distruge tot ce îi înconjoară ca să-şi salveze propria viaţă. Eu personal consider că ar trebui să avem drepturi egale. Legea e foarte strictă în ceea ce priveşte hrănirea lor din oameni.Atâta timp cât donatorul o face de bună voie şi nu este constrâns în nici un fel,schimbul de sânge este absolut legal. Dar din câte am înteles sângele sintetic este mai mult decât suficient ca vampirii să se menţină puternici şi sănătoşi.Dacă se poate spune despre un vampir că este sănătos atâta timp cât nu se poate îmbolnâvii şi este deja mort. Acesta e un subiect pe care se poate dezbate,probabil,foarte mult timp şi mai mult ca sigur fară să ducă într-un punct deciziv.

            Am cunoscut câtiva vampiri.Uneori îi întâlneşti în cafenele,în baruri,la cinema sau chiar poti sa treci pe lângă în drum spre staţia de autobuz.Unii sunt mai greu de recunoscut putând trece foarte uşor drept oameni,alţii pot fi chiar înspăimântători. Au avut 10 ani la disoziţie să se facă cât mai plăcuţi oamenilor.

.           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .          

            Vinerea mereu mă trezesc cu o ora mai târziu faţă de restul zilelor aşa că şi în această vineri m-am trezit la ora 7.Ultima zi lucrătoare din săptămână era ceva mai lejeră pentru mine.Am savurat cafeaua fară de care şeful meu nu ar avea o secretară atât de eficientă.Beau foarte multă cafea şi o prefer cât se poate de tare. Iar mirosul mă trezeşte la viaţă chiar înaintea cafelei. Deobicei dimineaţa mănânc ceva uşor,cum ar fi nişte cereale sau pâine prăjită,dar astăzi dimineaţă aveam o poftă grozavă de ouă cu şuncă.Ba chiar am adăugat la micul meu festin şi un pahar mare de lapte călduţ.

            Îmi pregătisem din seara precedentă un costumaş cu pantalon şi taior dintr-o stofă frumoasă,de culoare neagră.O bluziţă alba de mătase şi o pereche de balerini negri,completau grozav ţinuta mea din acea zi de lucru.Machiajul a durat ceva mai mult.Nu pentru că as avea probleme mari cu tenul dar pentru că imi place foarte mult sa folosesc produse cosmetice şi nu ratez nici o ocazie ca să o fac.Nu mă consider foarte frumoasă,dar nici complet comună.Oricum părerea mea despre mine se schimbă constant în funţie de starea pe care o am şi binenţeles în funcţie de companie.Machiată mă consider chiar interesantă.Am o frumuseţe mai de grăbă aristrocrată.Nasul lung,subţire,faţa ovală,ochi mari migdalaţi iar buzele micuţe dar pline si din punctul meu de vedere cu o formă delicioasă.Am o părere destul de bună despre mine,aşa-i?Dacă nu eu,atunci cine să mă admire. Am încredere în mine,dar îmi cunosc de asemea foarte bine şi defectele.Sunt înaltă,am un metru optzeci şi unu ,de fapt sunt foarte înaltă,pentru o femeie.Dacă aş fi fost mai osoasă şi mi-ar fi plăcut mâncarea mai puţin aş fi putut fi un fotomodel celebru,dar nu este cazul.Nu sunt grăsuţă dar nici slabă,mie imi place cum arăt şi mă simt bine în pielea mea.Ce-i drept din cauza înălţimii am avut ceva probleme cu bărbaţii,dar totuşi trebuie să recunosc că nu asta e adevarata mea problemă în ceea ce priveşte partea masculină.Am avut iubiţi,am ieşit în oraş,la un film,la cină,dar doar o singură dată am avut o relaţie seriosă despre care nu prea îmi place să îmi amintesc.De cele mai multe ori nu mă întâlneam prea mult cu acelaşi bărbat. Şi nu am să fac secret motivul.Mă plictiseau groaznic.Nu am reuşit niciodată să găsesc un bărbat cu care să am ce discuta cu adevărat,cu care să vreau să discut,cu care să vreau să văd filmele mele preferate şi căruia să îi mărturisesc cele mai negre dar şi cele mai frumoase amintiri şi trăiri ale mele. Binenţeles,nu sunt genul de fată care sa confunde sexul cu dragostea,aşa că nu am dus niciodată lipsa plăcerilor carnale.În general ce îmi place ,e al meu.Şi cum îmi plac bărbaţii frumoşi… Şi sinceră să fiu ,nici ei nu par să fugă de mine.Viv mereu încearca să mă trimită la întâlniri aranjate cu tot felul de bărbaţi mai mult sau mai puţin plictisitori.Rareori încerc să o opresc.Până la urmă nu pot sta în casă ca o pustnică,trebuie să îmi satisfac măcar fizicul,dacă nu sufletul şi intelectul.

            Trebuie să îmi fac curaj şi să vă povestesc despre primul meu iubit serios.Acum un an l-am cunoscut pe Jackson Moore.Eram într-o cafeanea cu Viv şi o chelneriţă a adus la masă noastră două frappuccino din partea unui tip drăguţ de la bar.Genul acesta de abordare nu mă impresionează în mod normal şi poate că nu m-ar fi impresionat nici atunci prea mult,dacă nu aveam o pasiune pentru arta corporală,ma refer la tatuaje.Bărbatul ăsta,avea braţele şi cât se vedea din gât,pline de imagini si tipare care se îmbinau perfect între ele.Mai târziu aveam să aflu ca tot corpul îi era pictat.Culorile erau atât de vii şi vibrante.Contururile erau atât de fin şi atent executate.Corpul acestui om era o adevarată opera de artă.Chiar mi l-am imaginat gol,expus într-o galerie pe un piedestal, ca o sculptura vie,modernă.Ne-am întâlnit de câteva ori şi era perfect.Totul a fost perfect şi după o lună,când ne-am mutat împreună în apartamentul meu.Dar încet,încet am început să îi văd adevarata faţă.M-am grăbit şi asta a fost greşeala mea.Dar sunt tânără şi fusesem foarte indrăgostită şi îl credeam când el îmi spunea că sunt totul pentru el.Şi am plătit enorm pentru naivitatea mea.Abia acum trei săptămâni am reuşit să scap de el.Era violent,posesiv şi vroia să îmi controleze corpul şi viaţa.Mă bătea şi … Au fost câteva luni infernale. În cele din urmă a plecat pentru că îşi găsise altă pasiune,una roscată.În momentele acelea groaznice nu puteam să visez la liniştea sufletească pe care o aveam acum.

            Sunt genul de persoană care îşi închide durerea într-un colţ al sufletului şi aruncă cheia.Cu siguranţă asta nu era bine,dar făceam ce trebuia ca să îmi pot continua viaţa.Eram totuşi încântată şi surpinsă de mine,pentru că nu îmi pierdusem speranţa de a-mi găsi iubirea.Trebuia să existe în lumea asta şi cineva pentru mine.